Bartos Zoltan

BCCO Târgu-Mureș și DGA Mureș

72. „S-a stabilit astfel că ________ [X – n.m.], respectiv ________ [Y-n.m.], sunt consilierul superior cu funcție de conducere din cadrul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale (SJAN Mureș), respectiv consilierul superior și custodele sălii de studiu din cadrul aceleiași structuri, care ar fi accesat în mod repetat și ar fi pus la dispoziția unui istoric și a unui cercetător din cadrul Muzeului Județean Mureș, informații clasificate secret de stat sau nedestinate publicității, cu încălcarea prevederilor legale” (f. 5).

72.1. Personal, am accesat fondul Direcția Regională M.A.I. – Mureș Autonomă Maghiară (inv. 1235, 1272) în 2008, pentru monografia Naționalizarea, în 2010-2011, pentru Ediția de Documente – 2012, iar fondul Legiunea de Jandarmi Mureș în 2008, pentru Naționalizarea, în 2014, pentru Moara Csiki, în noiembrie-decembrie 2016, pentru Postul de Jandarmi Sângeorgiu de Mureș.

72.2 În intervalul 2008-2016, când am cercetat fondurile amintite la Punctul 72.1., alte persoane au îndeplinit funcția de conducere a ANSJ Mureș.

72.3. Consilierul superior X s-a aflat la conducerea ANSJ Mureș începând cu anul 2017.

72.4. În cursul anului 2017, când am început cercetarea integrală a fondului Legiunea de Jandarmi Mureș și când ANSJ Mureș a fost informat de către Arhivele Naționale că documentele cu nivel de clasificare din fondul Legiunea de Jandarmi Mureș trebuiau marcate înainte de a fi date în cercetare, consilierul superior X (aflat la conducerea SJAN Mureș) a însărcinat o persoană din cadrul instituției cu această operațiune. Toate cele 777 de dosare ale fondului au trecut prin procesul de marcare înainte de a-mi fi puse la dispoziție pentru cercetare (din această cauză, cercetarea fondului a durat aproximativ 1 an și 8 luni)!

72.5. În baza celor prezentate la Punctele 72.1-72.4., în perioada 2016-2019, consilierii superiori X și Y nu mi-au „pus la dispoziție […] informații clasificate secret de stat sau nedestinate publicității, cu încălcarea prevederilor legale”!

72.6. Cele prezentate la Punctele 72.1-72.4. trebuiau să fie „stabilite” de lucrătorii de poliție delegați, nu de mine!

73. „Totodată, din investigațiile efectuate de către lucrătorii de poliție delegați în cauză a rezultat [...] că numitul Bartos Zoltan-Imre, CNP______ își desfășoară activitatea ca profesor în cadrul Bibliotecii Județene Mureș” (f. 5).

73.1. Nu am fost niciodată angajat la stat; nu am fost bugetar.

73.2. Nu am fost niciodată angajat al Bibliotecii Județene Mureș.

73.3. În procesul-verbal de percheziție domiciliară, întocmit la data de 26 februarie 2020, scrie negru pe alb –  „cercetător independent”.

73.4. Rezultatul investigațiilor lucrătorilor de poliție delegați – „Bartos Zoltan-Imre, […] își desfășoară activitatea ca profesor în cadrul Bibliotecii Județene Mureș” – pe lângă crasa lipsă de acuratețe demonstrează și nivelul de cultură generală al acestora! În biblioteci lucrează bibliotecari. Profesorii lucrează în învățământ. Din câte știu eu, bibliotecile nu includ în organigramă clase și nici funcții didactice de profesor.

74. „Verificările efectuate au vizat și identificarea fondurilor arhivistice date în cercetare de Serviciul Județean Mureș al Arhivelor Naționale, reieșind faptul că la nivelul Serviciului Județean Mureș al Arhivelor Naționale au fost date în cercetare următoarele fonduri arhivistice:

Inspectoratul Județean al Ministerului de Interne Mureș, anii 1923-1969, nr. de inventar 1235, 1271, 1272; Legiunea de Jandarmi Mureș, anii 1944-1949, nr. de inventar 57. Aceste verificări au mai vizat și identificarea documentelor aflate în deținerea Serviciului Județean Mureș al Arhivelor Naționale și nivelul de clasificare al acestora, ocazie cu care s-a stabilit faptul că la nivelul Serviciului Județean Mureș al Arhivelor Naționale există fonduri arhivistice care conțin informații aparținând Direcției Regionale ale MAI Mureș (Autonomă Maghiară) și Inspectoratului de Securitate al Județului Mureș, documente ce sunt clasificate la nivelul secret de stat – strict secret” (f. 6-7).

74.1. Din prima frază rezultă că polițiștii au identificat fondurile arhivistice date în cercetare de ANSJ Mureș, „reieșind faptul că […] au fost date în cercetare” cele două fonduri amintite: Inspectoratul Județean al Ministerului de Interne Mureș  (nr. de inv. 1235, 1271, 1272) și Legiunea de Jandarmi Mureș (nr. de inv. 57).

74.2. Așa cum este formulată, din prima frază se înțelege că din fondurile arhivistice aflate în custodia SJAN Mureș (peste 1 000 fonduri arhivistice și peste 1 500 inventare) au fost date în cercetare numai cele două fonduri precizate de polițiști.

74.3. Pentru a avea sens și logică și, mai ales, pentru a fi în concordanță cu scopul și tema verificării, prima frază ar fi trebuit formulată cam în felul următor: „Verificările efectuate au vizat și identificarea fondurilor arhivistice date în cercetare de Serviciul Județean Mureș al Arhivelor Naționale, utilizate de către Bartos Zoltan-Imre în lucrările sale [n.m.], reieșind faptul că la nivelul Serviciului Județean Mureș al Arhivelor Naționale au fost date în cercetare următoarele fonduri arhivistice […]”.

74.4. Și a doua frază este lipsită de coerență, într-o măsură mai mare decât prima. Voi încerca să completez, să reformulez fraza ca să putem înțelege aproximativ ce au verificat (?) polițiștii, dar nu au reușit să explice: „Aceste verificări au mai vizat și identificarea fondurilor care conțin documente clasificate, respectiv nivelul de clasificare al acestor documente, ocazie cu care s-a stabilit faptul că la nivelul Serviciului Județean Mureș al Arhivelor Naționale există fonduri (inventare) arhivistice care conțin documente create de Direcția Regională MAI Mureș/Autonomă Maghiar/Mureș-Autonomă Maghiară și Inspectoratul de Securitate al Județului Mureș, unele din documente fiind clasificate la nivel secret de stat – strict secret”.

74.5. Însă chiar și din formularea lipsită de coerență a polițiștilor reiese un lucru: au stabilit că documente clasificate (nivel strict secret) există numai în fondul Inspectoratul Județean al Ministerului de Interne Mureș – „fonduri arhivistice care conțin informații aparținând Direcției Regionale a MAI Mureș (Autonomă Maghiară) și Inspectoratului de Securitate al Județului Mureș”.

74.6. În cazul fondului Legiunea de Jandarmi Mureș, polițiștii nu au stabilit nici existența, nici inexistența documentelor clasificate.

75. „În urma efectuării de investigații, a reieșit faptul că atât numitul Orban Janos, cât și numitul Bartos Zoltan-Imre, figurează cu acces în sediul Serviciului Județean Mureș al Arhivelor Naționale la datele de 27.02.2019 și 28.02.2019. S-a stabilit astfel că Orban Janos, respectiv Bartos Zoltan-Imre, sunt cercetătorul din cadrul Muzeului Județean Mureș, respectiv istoricul cărora le-ar fi fost puse la dispoziție de către angajați ai Serviciului Județean al Arhivelor Naționale (SJAN) Mureș, informații clasificate secrete de stat sau nedestinate publicității, cu încălcarea prevederilor legale” (f. 5).

75.1. În urma „investigațiilor” polițiștilor a reieșit că istoricul de artă Orbán János și eu am fost la ANSJ Mureș în zilele de 27 februarie 2019 și 28 februarie 2019 și „s-a stabilit” că istoricului de artă Orbán János și mie ni s-ar fi pus la dispoziție „informații clasificate secrete de stat sau nedestinate publicității, cu încălcarea prevederilor legale”.

75.2. Conform procesului-verbal de sesizare din oficiu al DGPI, la datele de 27 februarie 2019 și 28 februarie 2019 a avut loc scoaterea și scanarea unor documente tehnice, care ulterior au fost puse la dispoziția istoricului de artă.

75.3. Conform procesului-verbal de sesizare din oficiu al DGPI, la data de 15 martie 2019 a avut loc punerea la dispoziția mea și a „două persoane de etnie maghiară” a unor documente clasificate – prezentate de mine ca minciuni și născociri grosolane la Punctul 64.1-64.22.

75.4. Din „investigațiile” polițiștilor a reieșit că atât eu, cât și istoricul de artă Orbán János am fost prezenți în sediul ANSJ Mureș, la datele de 27 februarie 2019 și 28 februarie 2019 – când a avut loc scoaterea și scanarea documentelor tehnice puse la dispoziția istoricului de artă Orbán János. Se ridică următoarea întrebare: ce legătură există între prezența mea la sediul ANSJ Mureș și scoaterea/scanarea documentelor tehnice pentru istoricul de artă Orbán János?

75.5. Din „investigațiile” polițiștilor NU a reieșit faptul că eu am fost la sediul ANSJ Mureș pe data de 15 martie 2019 – când, potrivit procesului-verbal de sesizare din oficiu al DGPI, mi s-au pus la dispoziție documente clasificate! Cum din „investigațiile” polițiștilor nu a reieșit faptul că eu nu am fost la sediul ANSJ Mureș pe data de 15 martie 2019, înseamnă că nu mi s-au pus la dispoziție documente clasificate – așa cum era menționat în procesul-verbal de sesizare din oficiu al DGPI!

75.6. Din „investigațiile” polițiștilor nu numai că nu a reieșit prezența mea la sediul ANSJ Mureș și implicit punerea la dispoziția mea a unor documente clasificate, dar nu a fost stabilită prezența și mai ales identitatea celor „două persoane de etnie maghiară” cărora, potrivit procesului-verbal de sesizare din oficiu al DGPI, consilierul superior Y le-ar fi pus, de asemenea, la dispoziție aceleași documente.

75.7. Având în vedere cele precizate mai sus (Punctele 75.1.-75.5.), rezultă că „în urma efectuării de investigații” polițiștii au reușit să comaseze cele două „acțiuni”, – prezentate de DGPI ca separate (27-28 februarie 2019 și 15 martie 2019) și la o distanță de peste 2 săptămâni una de cealaltă – într-una singură (27-28 februarie 2019)! Mai exact, la scoaterea și scanarea documentelor tehnice pentru istoricul de artă Orbán János din 27-28 februarie 2019, a fost atașată și punerea la dispoziția mea a documentelor clasificate din data de 15 martie 2019! Aceasta în condițiile în care polițiștii nu au stabilit prezența mea la sediul instituției la data de 15 martie 2019!

75.8. Din cele prezentate anterior (Punctele 75.1.-75.5.), rezultă că polițiștii au avut la dispoziție o copie a procesului-verbal de sesizare din oficiu nr. 2248593 al DGPI, iar în rezultatele „investigației” au făcut o combinație între ce era trecut în procesul-verbal de sesizare din oficiu al DGPI și constatările/presupunerile lor.

75.9. Se constată că din nou s-a încercat – pentru a treia oară (Punctele 66.2. și 67.3), de data aceasta din partea polițiștilor – o asociere între persoana mea și istoricul de artă Orbán János. Singura diferență este ordinea: de data aceasta, persoana mea a fost asociată istoricului de artă!

75.10. Dacă polițiștii ar fi făcut „investigații” serioase (adică și-ar fi îndeplinit atribuțiile în mod profesionist, pentru care au fost plătiți de Statul Român), pe lângă constatarea prezenței mele la sediul ANSJ Mureș puteau „stabili” cu exactitate ce am făcut la data respectivă, adică ce documente am avut asupra mea pentru cercetare. Acest lucru puteau „stabili” pe baza registrului în care este ținută evidența documentelor date în cercetare la sala de studiu. Registrul este operat de custodele sălii de studiu.

75.11. Spre știința celor vizați (ofițeri DGPI, polițiști în general, dar mai ales BCCO și DGA, procurori în general, dar mai ales DIICOT) explic în linii generale circuitul documentelor date în cercetare la nivelul Arhivelor Naționale. Ajuns în sala de studiu, cercetătorul consultă inventarul fondului care are legătură cu tema de cercetare. După ce selectează unitățile arhivistice/dosarele pe care dorește să le cerceteze, completează un buletin de cerere (care conține numele cercetătorului, denumirea fondului, unitățile arhivistice/dosarele pe care le solicită) și fișele de control (conține denumirea fondului, numărul unității arhivistice/dosarului, numele cercetătorului). Buletinul de cerere și fișele de control completate sunt predate custodelui sălii de studiu. Custodele înregistrează în registrul documentelor date în cercetare datele de pe buletinul de cerere. Buletinul de cerere și fișele de control le predă responsabilului depozitului în care se găsesc unitățile arhivistice solicitate. În depozit sunt identificate unitățile arhivistice solicitate, fișele de control sunt puse în locul unităților arhivistice scoase, în registrul depozitului sunt consemnate toate unitățile arhivistice scoase, după care acestea sunt transferate în sala de studiu. După verificarea lor de către custode, documentele sunt predate cercetătorului, care semnează pentru ele pe buletinul de cerere. În momentul începerii cercetării, primul pas este completarea foile de folosire (în fiecare unitate arhivistică se regăsește o foaie de folosire), trecând în acestea numele, data și felul cercetării. La finalizarea cercetării, unitățile arhivistice sunt predate custodelui, care dispune returnarea lor în depozit și efectuarea înregistrărilor corespunzătoare în registrele menționate anterior.

75.12. În baza celor prezentate mai sus (Punctul 75.10-75.11), polițiștii puteau stabili cu exactitate mișcarea unităților arhivistice la SJAN Mureș. Dacă ar fi procedat astfel, nu era nevoie să folosească construcția gramaticală „le-ar fi fost puse la dispoziție” – verbul la modul condițional-optativ, timpul perfect! Se ridică întrebarea: polițiștii însărcinați cu efectuarea investigației au avut sarcina de a stabili ce s-a întâmplat sau de a formula presupuneri?

76. „În urma investigațiilor efectuate de către lucrătorii de poliție judiciară delegați în cauză a mai rezultat că în anul 2012, la editura Risoprint din Cluj Napoca, a apărut cartea cu titlul „Ministerul Afacerilor Interne – Ministerul Securității Statului – Consiliul Securității Statului”, editor Bartos Zoltan-Imre, carte editată în 8 exemplare. S-a stabilit și faptul că exemplare ale acestui volum se regăsesc atât la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, cât și în Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” Timișoara. Investigațiile desfășurate cu privire la exemplarul lucrării sus-menționate ce se regăsește la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, au stabilit că respectivul volum nu este oferit spre studiu decât în sala destinată în acest scop din incinta bibliotecii, însă poate fi fotocopiat. Din studierea lucrării reiese faptul că aceasta ar conține informații clasificate secrete de stat, nivel strict secret, cu privire la tactica și metodica muncii informative desfășurate de structurile de securitate din România în perioada 1951-1968. Totodată, în urma investigațiilor efectuate a reieșit faptul că aspectele menționate în carte sunt identice cu fondul arhivistic existent la nivelul Serviciului Județean Mureș al Arhivelor Naționale, care conțin informații aparținând Direcției Regionale ale MAI Mureș (Autonomă Maghiară) (1951-1960) și Inspectoratului de Securitate al Județului Mureș (1968), documente ce sunt clasificate la nivelul secret de stat – strict secret, având numărul de inventar 1271 și 1272, până la momentul actului de sesizare neexistând documente/proceduri declanșate pentru declasificarea respectivului fond arhivistic” (f. 6).

76.1. Ediția de Documente – 2012, a avut un tiraj de 140 de exemplare, nu de 8 exemplare.

76.2. Polițiștii au „stabilit și faptul că exemplare ale acestui volum se regăsesc” la BCU Cluj-Napoca și BCU Timișoara. Dacă se străduiau un picuț mai mult, puteau „să stabilească” faptul că volumul se regăsește și la Biblioteca Națională a României, Biblioteca Academiei Române, BCU București și BCU Iași. Se ridică întrebarea: cine este vinovatul pentru prezența volumului la cele mai importante biblioteci ale țării? Răspunsul este simplu: obligațiile prevăzute de Legea nr. 111/1995 privind constituirea, organizarea și funcționarea Depozitului Legal de documente. Pentru exemplarul aflat la BCU București, îmi asum vinovăția; eu sunt cel care a făcut donația.

76.3. Din cele două exemplare aflate la BCU „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, unul a fost donat de mine în anul 2012 (Fond General, Cota 523223, Barcod BIBCN201206960), iar celălalt a fost transferat de la Biblioteca Națională a României, conform Legii nr. 111/1995 (Fond Legal, Cota LEGAL201407214, Barcod LEGAL201407214). Exemplarul aflat la BCU „Eugen Todoran” Timișoara a fost transferat de la Biblioteca Națională a României în conformitate cu aceeași lege (Nr. inventar DLT: 13D.L. 13494).

76.4. În urma „investigațiilor” desfășurate la BCU Cluj-Napoca, polițiștii au identificat un singur exemplar și nu două, cum există în realitate (Punctul 76.3.): „Investigațiile desfășurate cu privire la exemplarul lucrării sus-menționate ce se regăsește la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca […]”.

76.5. În urma acelorași „investigații”, s-a stabilit că „respectivul volum nu este oferit spre studiu decât în sala destinată în acest scop din incinta bibliotecii, însă poate fi fotocopiat”. Prin această frază, polițiștii au dorit să precizeze că volumul nu poate fi împrumutat, ci poate fi studiat/consultat numai în sala de lectură. Volumele din care biblioteca deține doar unul sau două exemplare nu se împrumută. În cazul în care aș fi donat mai multe exemplare, cu siguranță un exemplar ar fi ajuns și la secția de împrumut. Acesta este motivul pentru care Ediția de Documente – 2012 poate fi consultată numai la sala de lectură.

76.6. Fraza „Din studierea lucrării reiese faptul că aceasta ar conține informații clasificate secrete de stat, nivel strict secret, cu privire la tactica și metodica muncii informative desfășurate de structurile de securitate din România în perioada 1951-1968.” arată gradul de incompetență profesională a polițiștilor. Finalitatea unui studiu constă în formularea unor concluzii bazate pe analiza datelor și a rezultatelor obținute. În cazul de față, polițiștii au avut la dispoziție un exemplar din Ediția de Documente – 2012, l-au studiat și au ajuns la concluzia „că aceasta ar conține informații clasificate…”. În loc să stabilească în mod clar dacă lucrarea conține sau nu „informații clasificate…”, polițiștii au utilizat modul condițional-optativ, timpul prezent, „ar conține informații clasificate…”, plasând astfel concluzia într-un registru ipotetic. În aceste condiții, apare următoarea întrebare: dacă, în urma studierii lucrării, polițiștii au constatat că aceasta „ar conține informații clasificate…”, atunci care instituție a statului avea competența de a se pronunțe în mod clar dacă Ediția de Documente – 2012 conținea sau nu „informații clasificate…”? În situația în care o altă instituție a statului avea această competență, se ridică o altă întrebare: care a fost rolul polițiștii în efectuarea acestor investigații la BCU Cluj-Napoca?

76.7. În legatură cu aceeași frază – „aceasta ar conține informații clasificate secrete de stat, nivel strict secret, cu privire la tactica și metodica muncii informative desfășurate de structurile de securitate din România în perioada 1951-1968” –, se poate constata că polițiștii nu au adus nicio dovadă concretă pentru susținerea afirmațiilor respective. Deși afirmă că „au studiat” volumul, polițiștii nu aduc nicio dovadă concretă – denumirea unui document, conținutul concret al unui document, numărul de ordine sub care documentul apare sau pagina la care se găsește etc. – din care să rezulte care sunt informațiile care reflectă/prezintă/descriu „tactica și metodica muncii informative desfășurate de structurile de securitate din România în perioada 1951-1968.”. În procesul-verbal de sesizare din oficiu al DGPI măcar au fost aruncate ca dovezi două documente (Punctul 64.).

76.8. Fraza „Totodată, în urma investigațiilor efectuate a reieșit faptul că aspectele menționate în carte sunt identice cu fondul arhivistic existent la nivelul Serviciului Județean Mureș al Arhivelor Naționale […]” ridică, de asemenea, o problemă. Sintagma folosită de polițiști, „aspectele menționate în carte”, este neclară. Despre ce aspecte este vorba? Până la utilizarea acestei sintagme de către polițiști, consideram că volumul conține documente publicate! Lăsând la o parte această inadvertență, se ridică totuși întrebarea: cum pot fi identice anumite aspecte din carte cu întregul fond arhivistic? În Ediția de Documente – 2012 sunt publicate 707 documente din fondul Direcția Regională M.A.I. Mureș-Autonomă Maghiară (inv. 1235, 1272), iar pentru fiecare document este menționată sursa (nr. dosar și fila). Fondul Direcția Regională M.A.I. Mureș-Autonomă Maghiară (inv. 1235, 1272) conține 61,5 (55 + 6,5) metri liniari de documente, respectiv 3718 (3392 + 326) unități arhivistice (dosare). Dacă pentru fiecare unitate arhivistică luăm în medie numai 200 de file, rezultă 743 600 de file, ceea ce înseamnă sute de mii de documente. În aceste condiții, potrivit polițiștilor, „aspectele menționate în carte” sunt identice cu 743 600 de file.

76.9. Dacă polițiștii ar fi lăsat la o parte „investigațiile” și ar fi citit pur și simplu Cuvântul Editorului la Ediția de Documente – 2012, la pagina VIII s-ar fi împiedicat de următoarea frază: „În colecția de față au fost incluse un număr de 707 documente din fondul Direcția Regională M.A.I. Mureș-Autonomă Maghiară (inv. 1235) și fondul Direcția Regională M.A.I. Mureș-Autonomă Maghiară – Fond corespondență (inv. 1272), respectiv și un număr de 17 documente din fondul Comitetul Regional Mureș al P.C.R. (inv. 1357)”. Am reprodus fraza inclusiv cu greșeala gramaticală! La fiecare document reprodus există trimitere la sursă (inclusiv număr inventarului), în total fiind 724 de trimiteri la cele trei fonduri arhivistice menționate mai sus. Astfel, este inexactă și parțial falsă afirmația conform căreia documentele ar aparține fondurilor cu „numărul de inventar 1271 și 1272”. Documente din fondul Direcția Regională M.A.I. Mureș-Autonomă Maghiară (inv. 1271), nu au fost reproduse în Ediția de Documente – 2012.

76.10. Potrivit polițiștilor, „din studierea lucrării reiese faptul că aceasta ar conține informații clasificate secret de stat, nivel strict secret, cu privire la tactica și metodica muncii informative desfășurate de structurile de securitate din România în perioada 1951-1968”. În mod foarte interesant, constatarea polițiștilor este identică, din punct de vedere al sintaxei și topicii frazei, cu cea consemnată în procesul-verbal de sesizare din oficiu nr. 2248593 din 26.07.2019 al DGPI, în care se precizează că custodele sălii de studiu „a accesat documente din fonduri arhivistice care conțin date și informații, unele clasificate secret de stat, nivel strict secret, cu privire la tactica și metodica muncii informative desfășurate de structurile de securitate din România, în perioada 1951-1969”. Se remarcă două diferențe. Polițiștii au folosit verbul „a conține” la modul condițional-optativ, timpul prezent – „ar conține” –, spre deosebire de DGPI, care a utilizat indicativul prezent – „conțin”. Polițiștii au indicat anii extremi acoperiți de Ediția de Documente – 2012, „1951-1968”.

76.11. Având în vedere similitudinile deloc întâmplătoare prezentate la Punctul 76.10., rezultă din nou – pentru a doua oară, așa cum s-a arătat la Punctul 75.8. – că, în cursul investigațiilor, polițiștii au avut la dispoziție o copie a procesului-verbal de sesizare din oficiu nr. 2248593 din 26.07.2019 al DGPI. În aceste condiții, polițiștii au avut cunoștință de întregul conținut al documentului. Prin coroborarea informațiilor DGPI – prezentate și demontate de mine la Punctul 64. – cu cele cuprinse în Ediția de Documente – 2012, polițiștii au avut la dispoziție toate elementele necesare prin care puteau anula/demonta întreaga „compunere” cu iz de infracțiune la securitatea națională a DGPI! Cel puțin în ce mă privește!

76.12. Afirmația polițiștilor referitoare la fondul Direcția Regională M.A.I. Mureș-Autonomă Maghiară, potrivit căreia „până la momentul actului de sesizare neexistând documente/proceduri declanșate pentru declasificarea respectivului fond arhivistic” reflectă o situație de natură pur administrativă, pentru care responsabilitatea revine ARHIVELOR NAȚIONALE! Nu mi se poate imputa faptul că mi s-au pus la dispoziție unități arhivistice care conțineau și documente cu diferite niveluri de clasificare. Mai mult, polițiștii ar fi trebuit să precizeze că fondul Direcția Regională M.A.I. Mureș-Autonomă Maghiară figura în Lista fondurilor date în cercetare, fiind, așadar, accesibil cercetării, precum și că, în afară de mine, și alți cercetători au consultat unitățile arhivistice ale acestuia!

76.13. În avântul lor de a căuta exemplare ale Ediția de Documente – 2012 prin Cluj-Napoca și Timișoara sau aiurea, polițiștii au omis/uitat (?!) localitatea de care se leagă în mod direct lucrarea: Târgu-Mureș – reședința Regiunii Mureș/Regiunii Autonome Maghiare/Regiunii Mureș-Autonome Maghiare, respectiv a actualului județ Mureș. La Biblioteca Județeană Mureș se găsesc trei exemplare (câte un exemplar la sala de lectură, la secția de împrumut științe socio-umane și la Biblioteca Teleki-Bolyai), la Biblioteca UMFST Târgu-Mureș se găsește un exemplar. Mai există exemplare și în bibliotecile altor instituții din Târgu-Mureș, dar m-am limitat numai la cele două biblioteci amintite anterior deoarece cataloagele acestora pot fi consultate online.

76.14. În conformitate cu prevederile Regulamentului sălii de studiu, am donat un exemplar din Ediția de Documente – 2012 către ANSJ Mureș, actul de donație fiind înregistrat sub numărul 98720 din 27.09.2012. Având în vedere că Arhivele Naționale fac parte din structura organizatorică a MAI, pot afirma că din data de 27 septembrie 2012 un exemplar din Ediția de Documente – 2012 se află în ograda MAI.

76.15. Și dacă tot am ajuns în zona de responsabilitate a MAI, un exemplar din Ediția de Documente – 2012 se află/se afla în posesia ofițerului DGPI responsabil de protecția contrainformativă a ANSJ Mureș. Exemplarul din Ediția de Documente – 2012 ajuns în posesia ofițerului DGPI, aflat în misiune oficială la ANSJ Mureș, a ajuns implicit și în posesia DGPI!

76.16. Cum a ajuns Ediția de Documente – 2012 în posesia DGPI? Cei responsabili nu au decât să-l întrebe pe ofițerul DGPI care a asigurat/asigură protecția contrainformativă a ANSJ Mureș! Și, dacă tot stau de vorbă cu el, să-i transmită un mesaj simplu: cărțile împrumutate se înapoiază!

76.17. Având în vedere că în procesul-verbal de sesizare din oficiu al DGPI nu se face nicio referire la Ediția de Documente – 2012 (angajații DGPI știau de ce – Punctul 64.), se ridică întrebarea de ce au investigat polițiștii Ediția de Documente – 2012, volum care, pur și simplu, anula povestea de infracțiune la securitatea națională a DGPI? Și de ce au mers pentru investigații până la Cluj-Napoca (la peste 120 km), când la Târgu-Mureș (la distanțe cuprinse între 210 m și 1 km de IPJ Mureș) puteau obține aceleași rezultate?

77. „Totodată a fost identificată revista „Caiete sângeorzene”, apărută în anul 2017, revistă ce include articolele intitulate „Postul de jandarmi Sângeorgiu de Mureș (1945-1949)” și „_____”. În urma verificărilor, revista în cauză a fost identificată la Biblioteca Județeană Mureș, constatându-se că aceasta nu se eliberează persoanelor solicitante, de către instituția menționată mai sus, fiind doar pusă la dispoziție spre consultare la sediul acesteia. În cauză s-a procedat la fotografierea filelor ce cuprind articolele vizate, acestea fiind atașate la dosarul cauzei. Din analiza articolelor respective s-a stabilit că autorul articolului „Postul de jandarmi Sângeorgiu de Mureș (1945-1949)” este Bartos Zoltan, iar autorul articolului „_____” este ________ [X – n.m.]. În urma studierii și analizării celor două articole, s-a stabilit că acestea conțin note de subsol sau mențiuni privind:

- Arhivele Naționale, Serviciul Județean Mureș, fond Legiunea de Jandami Mureș;

- Arhivele Naționale, Serviciul Județean Mureș, fond Primăria Târgu Mureș. Comandament militar;

- Arhivele Naționale, Serviciul Județean Mureș, fond Prefectura Mureș. Subprefect;

- Arhivele Naționale, Serviciul Județean Mureș, fond Pretura plășii Mureșul de Sus;

- Arhivele Naționale, Serviciul Județean Mureș, fond Comandamentul Gărzii Populare Târgu-Mureș;

- Arhivele Naționale, Serviciul Județean Mureș, fond Legiunea de Jandarmi Mureș;

S-a stabilit astfel că lucrările publicate de către Orban Janos, respectiv de către Bartos Zoltan-Imre conțin informații preluate din fonduri ale Arhivelor Naționale, Serviciul Județean Mureș, fonduri ce conțin documente ce sunt clasificate la nivel secret de stat – strict secret” (p. 6-7).

77.1. În legătură cu „Caiete sângeorzene”, vol. V, 2017, polițiștii menționează: „În urma verificărilor, revista în cauză a fost identificată la Biblioteca Județeană Mureș, constatându-se că aceasta nu se eliberează persoanelor solicitante, de către instituția menționată mai sus, fiind doar pusă la dispoziție spre consultare la sediul acesteia”. Din formularea utilizată de polițiști s-ar putea înțelege, de cei nefamiliarizați cu funcționarea unei biblioteci mari (polițiști, cadre DGPI, procurori etc.), că ar exista vreo problemă cu anuarul „Caiete sângeorzene”, iar bibliotecarii de la Biblioteca Județeană Mureș au decis, din proprie inițiativă, să limiteze circulația acesteia (eventual să o pună sub index). Nimic mai fals! La Biblioteca Județeană Mureș, ca în orice bibliotecă de mari dimensiuni, materialele periodice (cotidiane, revistele, anuare etc.) sunt gestionate în cadrul Secției Periodice. Aceste publicații se consultă exclusiv în sala secției, nefiind supuse regimului de împrumut la domiciliu.

77.2. Pentru a doua oră trebuie să aduc precizări în legătură cu afirmațiile polițiștilor referitoare la funcționarea unei biblioteci mari publice: sala de lectură (Punctul 76.5.) și secția periodice (Punctul 77.1.).

77.3. După „analiza” articolelor polițiștii au „stabilit că autorul articolului «Postul de jandarmi Sângeorgiu de Mureș (1945-1949)» este Bartos Zoltan, iar autorul articolului «_____» este ________ [X – n.m.]”. În aliniatul următor, aceiași polițiști concluzionează că „s-a stabilit astfel că lucrările publicate de către Orban Janos, respectiv de către Bartos Zoltan-Imre conțin informații...”. Cuprinși de febra „analizei”, polițiștii l-au schimbat de la un aliniat la altul pe arhivistul X cu istoricul de artă Orbán János!

77.4. Polițiștii, „în urma studierii și analizării celor două articole”, reușesc „să stabilească” fondurile arhivistice din care s-au folosit documente pentru întocmirea articolelor, însă enumeră fondurile la grămadă, fără o delimitare distinctă pentru fiecare material în parte. Și, ca să pară că sunt mai multe, fondul Legiunea de Jandarmi Mureș este trecut de două ori.

77.5. Pentru acuratețea informației, precizez că pentru realizarea studiului Postul de jandarmi Sângeorgiu de Mureș (1945-1949), au fost cercetat fondurile Comandamentul Gărzii Populare Târgu-Mureș și Legiunea de Jandarmi Mureș.

77.6. Fondul Comandamentul Gărzii Populare Târgu-Mureș (inv. 66) conține documente, grupate în 17 unități arhivistice, create de Garda Populară a Județului Mureș, instituție care a funcționat în perioada noiembrie 1944-iulie 1945. Cu excepția dosarului nr. 2, integral, a unei liste din dosarul nr. 3 și a aproximativ 15 documente din dosarul nr. 4, care sunt în limba română, toate documentele sunt în limba maghiară. Din acest fond am folosit trei documente (două sunt în limba română și unul în limba maghiară) din dosarele nr. 2 și 3. Pentru documentarea prezentului material, am verificat întregul fond (pierzând cu aceasta două zile) și am constatat, ceea ce bănuiam deja, că acesta nu conține niciun singur document care să aibă un nivel de clasificare.

77.7. Polițiștii „au stabilit” că cele două materiale publicate „conțin informații preluate din fonduri ale Arhivelor Naționale, Serviciul Județean Mureș, fonduri ce conțin documente ce sunt clasificate la nivel secret de stat – strict secret”. În cazul studiului meu, concluzia polițiștilor este corectă!!! În ceea ce privește informațiile arhivistice utilizate în cadrul studiului Postul de jandarmi Sângeorgiu de Mureș (1945-1949), acestea fiind prelucrate (și nu reproduse integral sub formă de document), nu există nici un indiciu despre nivelul de clasificare (dacă eventual a existat!) al documentelor. Astfel, după parcurgerea studiului, polițiștii nu au putut concluziona decât faptul că fondurile utilizate la întocmirea studiului „conțin documente ce sunt clasificate”. Din această concluzie mai rezultă încă un lucru: după parcurgerea studiului – pe baza aparatului critic (126 note de subsol) și a trimiterilor pentru cele 26 documente reproduse (parțial) –, polițiștii nu au verificat la ANSJ Mureș, nici măcar prin sondaj, dacă documentele cercetate au avut sau nu nivel de clasificare. Prin urmare, din concluzia polițiștilor nu rezultă că eu aș fi utilizat în studiul Postul de jandarmi Sângeorgiu de Mureș (1945-1949) informații din documente clasificate, ceea ce este în contradicție cu procesul-verbal de sesizare din oficiu nr. 2248593 din 26.07.2019 al DGPI în care se afirmă că (împreună cu consilierul superior X) „au inserat informații pe care le-au obținut din documentele clasificate studiate”.

77.8. În urma „verificărilor” efectuate, polițiștii „au stabilit” că la nivelul ANSJ Mureș a fost dat în cercetare un fond arhivistice (Inspectoratul Județean al Ministerului de Interne Mureș – nr. inventar 1235, 1271, 1272), care conțineau documente clasificate (Punctul 74.1.-74.6.). După ce „au studiat” și „analizat” lucrările publicate în „Caiete sângeorzene”, polițiștii „au stabilit” că la întocmirea acestora au fost utilizate documente din cinci fonduri arhivistice (Prefectura Mureș. Subprefect; Pretura plășii Mureșul de Sus; Primăria Târgu Mureș. Comandament militar; Comandamentul Gărzii Populare Târgu-Mureș; Legiunea de Jandarmi Mureș), aceste fonduri conținând „documente ce sunt clasificate la nivel secret de stat – strict secret”.  În cazul fondurilor utilizate la întocmirea lucrărilor publicate în „Caiete sângeorzene”, lasând la o parte fondul Legiunea de Jandarmi Mureș în legătură cu care polițiștii nu s-au pronunțat (Punctul 74.6.), se ridică întrebarea: pe ce bază au apreciat polițiștii că celelalte 4 fonduri arhivistice – Prefectura Mureș. Subprefect; Pretura plășii Mureșul de Sus; Primăria Târgu Mureș. Comandament militar; Comandamentul Gărzii Populare Târgu-Mureș – conțin „documente ce sunt clasificate la nivel secret de stat – strict secret”, în absența unei verificări directe la ANSJ Mureș?

77.9. Consilierul superior X a folosit documente din celelalte trei fonduri pentru redactarea articolului său. Fără a dezvălui titlul articolului respectiv, menționez că în cadrul acestuia este abordată o problemă economică din perioada 1940-1944, cu focalizare asupra comunei Sângeorgiu de Mureș.

77.10. În cazul celor trei fonduri consultate de consilierul superior X, polițiștii nu au precizat numărul dosarelor/documentelor, respectiv anii în care au fost emise. Completez mai jos dosarele și documentele consultate: fondul Prefectura Mureș. Subprefect – documentele cu nr. 19556/1942, 6246/1943 și 9817/1943; fondul Primăria Târgu-Mureș, Comandamentul militar – dosarul nr. 185/1940; fondul Pretura Plășii Mureșul de Sus – dosarele nr. 52/1943 și 100/1944.

77.11. Cei care au cunoștințe, fie și sumare, de istoria românilor în secolul XX, știu că, în urma Arbitrajului de la Viena nord-vestul Transilvaniei a fost cedată Ungariei. Pe acest teritoriu cedat se afla și cea mai mare parte din fostul județ Mureș. În intervalul septembrie 1940 – septembrie 1944, pe teritoriul cedat Ungariei a funcționat administrația ungară.

77.12. Documentele cercetate de consilierul superior X pentru realizarea articolului, au fost create sub administrația statului ungar, ele fiind redactate în limba maghiară.

77.13. Din anexele Punctului 77.10, se poate constata că documentele cercetate de consilierul superior X, pentru redactarea articolului său, nu au avut clasificare nici măcar în limba maghiară! Pe niciun document nu există trecut Titkos (echivalentul pentru Strict Secret) sau Bizalmas (echivalentul pentru Secret).

77.14. În situația în care polițiștii ar fi verificat măcar sumar fondurile pe baza cărora a fost realizat articolul semnat de consilierul superior X, este de presupus că nu ar fi afirmat că acestea conțin „informații preluate din fonduri […] ce conțin documente ce sunt clasificate la nivel secret de stat – strict secret”. Având în vedere cele precizate la Punctele 7.11.-7.12 – se ridică următoarea întrebare: de cine au fost „clasificate la nivel secret de stat – strict secret” documentele? Iar răspunsul nu poate fi altul decât statul ungar și regimul horthyst!

77.15. DGPI, DGA Mureș și BCCO Târgu-Mureș au comis o eroare gravă de aplicare a legii: au aplicat legislația națională privind protecția informațiilor clasificate unor fonduri arhivistice din cadrul SJAN Mureș care conțin exclusiv documente create de autoritățile statului maghiar și ale regimului horthyst, în perioada septembrie 1940 – septembrie 1944.Aceste documente nu pot face obiectul clasificării conform legislației române în vigoare. O astfel de aplicare eronată a legii denotă incompetență profesională gravă și ridică întrebări serioase cu privire la intenția reală din spatele acestor acțiuni.

78. Acest punct nu mă vizează în niciun fel pe mine. L-am introdus doar pentru a arăta care este capacitatea de analiză a organelor de anchetă.

În procesul-verbal de sesizare din oficiu nr. 2248593 din 26.07.2019 al DGPI, se afirmă că „la data de 28.02.2019, documentele din fondurile arhivistice menționate au fost transportate cu autospeciala nr. MAI ___, aflată în dotarea SJAN Mureș, la sediul _____ unde, în prezența cercetătorului, cei doi consilieri le-au scanat și au predat acestuia formatul digital al documentelor respective” (f. 3).

În urma activităților desfășurate de către polițiști din cadrul BCCO Târgu-Mureș și DGA Mureș a fost identificată autospeciala cu nr. MAI ___, „autoturism aflat în utilizarea numitului ________ [Y – n.m.], angajat al structurii”. S-a stabilit faptul că „în luna februarie autoturismul în cauză a fost utilizat de ________ [Y – n.m.] în data de 18.02.2019, în data de 21.02.2019, în data de 22.02.2019 și în data de 28.02.2019” (f. 7).

După efectuarea perchezițiilor domiciliare, au fost delegați polițiști „în vederea efectuării următoarelor activități”:

- „audierea conducătorului autospecialei nr. MAI ___, în legătură cu deplasarea efectuată la data de 28.02.2019 împreună cu ________ [X – n.m.] și ________ [Y – n.m.]”

- „audierea foștilor și actualilor angajați ai Serviciului Județean al Arhivelor Naționale (mai puțin a numiților ________ [X – n.m.]și ________ [Y – n.m.]), în legătură cu faptele ce formează obiectul cercetărilor” (f. 9).

79. În legătură cu cele prezentate la Punctul 78. se ridică următoarea întrebare: dacă polițiștii din cadrul BCCO Târgu-Mureș și DGA Mureș au stabilit că Y a utilizat pe data de 28.02.2019 autospeciala cu nr. MAI ___ al ANSJ Mureș (f. 7), atunci CINE a fost conducătorul autospecialei cu nr. MAI ___ audiat „în legătură cu deplasarea efectuată la data de 28.02.2019 împreună cu ________ [X – n.m.] și ________ [Y – n.m.]” în condițiile în care se precizează că s-a efectuat audierea foștilor și actualilor angajați ai ANSJ Mureș „mai puțin a numiților ________ [X – n.m.]și ________ [Y – n.m.]” (f. 9)?